Titanii mai pier…

 

Din când în când, un titan mai apune

În cercuri adânci de tunet și șoapte

Și lasă în urmă scântei de minune

Ce se pierd ca nălucile-n noapte.

 

Privind o scânteie nu vezi un foc

Și-o urnă divină n-o poți petici;

Nu poți să schimbi bizantin în baroc,

Așa cum nu poți și urî și-a iubi.

 

Nu-i totuna titan sau păduche a fi;

Păduchilor lipsa nu li se simte

Căci de-alde ei mai sunt multe mii

Trebuința să le poată dezminte.

 

Un titan însă, atunci cînd dispare

E ca și cînd timpul în loc s-ar opri

Și-ar plânge secundele în disperare

Și ceasurile de plictiseală ar aiuri.

 

Totuși, titanii uneori mai și pier.

Peste toate o tăcere adâncă se lasă

Cînd ei cad c-o cruzime de fier –

Dar poate astă soartă le fu aleasă.

Anunțuri

Multumesc

 

Și dacă mâine nu mai sunt,

Iar urma-mi se va pierde,

Vreau să-ți las doar un cuvânt

Chiar dacă nu l-ai crede.

 

Nu-s vorbe complicate

Despre dorințe, juruințe,

Despre timp ori viaț-ori moarte

Ci despre aducere aminte.

 

Nu-s vorbe lungi, fără sfârșit,

Ce au să curgă în neant

Ci i-un cuvânt tăcut, gândit,

Direct, serios, nu aberant.

 

E doar un simplu “Mulțumesc”

Cu-un zâmbet fin alături

Spus pe-un ton copilăresc,

Cu mare trac, în versuri.

 

De ce mă-ntrebi dar pentru ce

E-acesta dintr-o dată zis?

De ce mă-ntrebi ce se petrece,

E-acesta scump, nătâng sau interzis?

 

Ce-i drept, nu știu să îți explic;

Doar un singur lucru pot

Fără să stric sau să complic:

Să spun cuvântul: “tot”.

 

Că sunt, că zic, c-auzi, că ești,

Că păstrez și țin la ea

Că respecți, că prețuiești

Un lucru drag – prietenia.

 

Și dacă mâine nu mai sunt

Aici să-l spun chiar eu

Vreau să-ți las doar un cuvânt

Să-l ai în suflet mai mereu.

 

Păstrează deci în inimă

Din tot și toate câte spun

Cuvântul meu fără de noimă,

“Mulțumesc” abstract, nebun…

Matematici complicate

 

Dragostea-i o matematică

În care numeri cine vine, cine pleacă.

Scazi, aduni și înmulțești

Chiar de când te-ndrăgostești.

Integrala din iubire

E-o constantă oarecare

Ce depinde de-o-ntrebare.

Limita e infinit…

Însă-n toate, cum se știe,

Cumpătare tre să fie!

 

Dar când calculul devine greu

Te întorci la algortimul meu:

Timp plus timp și înapoi

El ori tu ori amândoi,

Rău cu bine, minus ceartă

Egal voi, iubire, iartă!

Suferință minus lacrimi,

Dor ascuns de printre patimi,

Ori uitare ori strâmtoare.

 

Și când dă iarăși cu minus,

Și nu scoți decât cosinus,

Și-s prea multe ecuații,

Recurențe, rații, fracții,

Ia algebra de exemplu

Și aplică un trei simplu:

Tu ori el pe amândoi

Egal tu ori el ori voi!

 

Dragostea-i o matematică

În care numeri cine vine, cine pleacă.

Scazi, aduni și înmulțești,

Iubești, câștigi ori păgubești…

 

Emoții și toamnă

E iubirea de-o vară tot ce mi-a rămas.

E gustul amar de după pelin,

Acela ce-l lași când la ceasul de seară

Sufletu-mi cu sufletu-ți nu-mi mai alin.

 

Mă doare și văd că mă sting îndurând.

Mi-e ciudă pe mine căci tot eu te strig

Deși te alung, te reneg tremurând;

Mă doare, dar tot lângă mine vreau să te strâng.

 

Mi-e inima grea, din ea țâșnește iubire.

Aș vrea printr-un petic ca să o dreg

Sau s-o constrâng  în vreo zidire

De tine să uite, totul să șterg.

 

E iubirea de-o vară tot ce mi-a rămas.

E gustul acela pe care-l simți atunci când

N-ai încotro – știi că-i amar tare leacul

Dar totuși îl bei… că-i dulce în gând.

Lucruri vs. Oameni

Se spune că prețuiești cu adevărat un lucru abia după ce îl pierzi. Dar după ce îl uiți? Dar o persoană? E destul de greu să rezolvi o singură ecuație cu atât de multe necunoscute.

Lucrurile au fost făcute pentru a fi folosite. Necesitatea lor este resimțită de fiecare dintre noi în fiecare zi. Și nu-i așa că este neplacut să ai nevoie de ceva și … să nu-l ai? Sau să-l ai, dar să constați că … s-a stricat? Abia atunci îți dai seama de adevarata lui valoare.

Se spune că, în zilele noastre, nu mai comercializăm lucruri, ci nevoi și tind să cred că așa este: ce valoare ar avea un stilou în ochii unui neînvățat sau ce valoare ar avea un cui în ochii unei distinse domnișoare? Incomparabile cu valorile acestor lucuri în ochii potriviți: un geniu creator ar oferi oricât pentru încă un stilou – acel stilou care l-ar ajuta să-și termine opera, iar un constructor ar da oricât pentru încă un cui – acel cui care l-ar ajuta să asigure confortul sau siguranța multor vieți.

Nu este așa că este deosebit de neplăcut ca un lucru extrem de folositor să se strice și să-l pierzi? Când te-ai obișnuit să-l folosești și, deodată, să nu-l mai ai? Este… Dar, până la urmă, ai să-i uiți necesitatea…

De multe ori, oamenii sunt tratați ca niște lucruri. Ne obișnuim să-i folosim pentru binele nostru și apoi într-o zi … inevitabil… îi pierdem. Așa este firesc, pentru că oamenii nu au fost făcuți pentru a fi folosiți ci iubiți. Unii spun că și aceasta este o nevoie (din păcate, comercializată uneori), însă dacă într-adevăr este, ar trebui sa fie una reciprocă, nu? Există conceptul “Dau, ca să primesc”; lucrurile nu vor merge niciodată bine, iar oamenii nu vor înceta să fie folosiți până când nu vom ajunge la conceptul “Primesc pentru a oferi”!

Presupunând că am ajuns la această performanță , se ridică întrebarea: prețuiești un om abia când îl pierzi? Da, îl prețuiești abia atunci când iți dai seama cine ești fără el. Când nu-l ai, dar ai atâta nevoie de el, când îl ai, dar nu-ți dai seama cât depinzi de el, când l-ai avut și nu ai știut câtă valoare are… E greu să te obișnuiești să iubești un om și deodată să nu mai fie… Dar până la urma ai să uiți…

Așa este firea umană… Când nu mai ai nevoie de un lucru (sau când găsești altul mai performant…) îl arunci sau îl așezi într-un colț și praful se pune pe el. Când nu mai iubești un om (sau găsești pe altcineva mai bun de iubit…) îl uiți sau îl arunci într-un colț al inimii și .. praful se pune pe ceea ce a fost odată… Dar când gadgeturile se strică… acel lucru pe care l-ai aruncat … îți dai seama cât de valoros era…  îl iei, îl ștergi de praf …

Păcat că nu pot spune același lucru și despre oameni … “Când cineva mai bun se dovedește a fi cineva mai rău… acela pe care îl iubeai odată… îți dai seama cât de valoros era…” Și atat…

Asta este diferența dintre lucruri și oameni… folosiți lucrurile… iubiți-i pe oameni… dar faceți-o sincer…

Medicina… dragostei

Mai dă-mi o fiolă cu dragoste
Să-mi vindec durerile sorții,
Să uit suferința ce este,
Să dreg rana săpată de alții.

Mai dă-mi o pastilă de noi
Și tratamente-ndelungi cu iubire.
Căci peste mine căzut-au doar ploi
Și-s udă și tușesc amăgire.

Mi-i suflul greoi și gustul acriu,
M-apasă – nu pot să respir;
În suflet mă umple-un pustiu,
Mă doare și-l simt în delir.

Am nevoie de-o fiolă măcar
Din leacul acela ce știi
Să-l fabrici în inimă doar –
O fiolă cu zâmbet și bucurii.

O fiolă din aceea ce tu
O amesteci c-o parte din tine
Și-o dai ca darul acela ce nu
Îl poate primi orișicine.

Mai dă-mi o fiolă de gînduri alese
Să-mi vindec slăbiciunile firii.
Nu-mi pasă de reacții adverse,
Vreau doar … pastila iubirii.

Timpuri

Nu te baza
pe ceasuri stricate,
Caci chiar
sfarsitul at gresi
a-ti bate.

Clepsidre albe
cu nisip
topit –
Iubire pura
pe-o lira
stricata
spusa soptit.

Ganduri bate
insa pe drept
a ceasului
limba.
In privire
cifre abstracte,
de nisip…
Se plimba.

Si totusi,
slabe fapturi…
Iubim greseli:
iubim batai
haotice
de ceasuri
si inimi.