Ultimatum

lonely-girl-sitting-on-bench-summer-rain-facebook-timeline-cover,1366x768,66998

 

Era o vreme-n viața mea
Când vrut-am din noroi să ies.
Era vremea-n care nu-mi păsa
De doiul dinainte mi s-a șters.

Ce dacă-s una și a nimănui,
Ce dacă singură trăi-voi?
Dar vine timpul când ramâi
Doar tu, un boț de ceară și noroi.

Și-atunci îți ceri din nou dreptatea
Și-a sorții ironie o invoci.
Dar taci! Căci tot tu, singurătatea
O chemi mereu și o provoci.

Nu-ți cere dar dreptate și osândă
Și caută să dai ca să primești
Căci nu știi când vremea fi-va blândă
Și-ai vrea din nou ca să iubești.

Atunci, soarta îți va râde iar semeț:
„Tu, muritor cu inimă deșartă,
Plătește-acum dreptății-un preț
Și un tribut vremii ce nu iartă.

Căiește-ți inima de egoism
Și-alungă-ți eul singuratic.
Fă din toate astea-un aforism,
Căci de azi, vei fi iubirii-ostatic!”

Anunțuri