A fi copil egal a fi naiv sau (cu adevărat) puternic?

shutterstock_97384268

Se spune că este extrem de ușor să păcălești un copil, ei nu interiorizează faptele la fel de mult ca noi, adulții. Nu este deloc în acest fel, copiii simt mult mai profund ca noi, “oamenii mari”. Ei sunt fără vină, sunt atât de puri. Unii numesc asta naivitate, dar poate ar trebui să o numim putere! Ei sunt cu adevărat puternici pentru că ei chiar sunt așa cum îi văd pe cei din jurul lor: iubesc sincer, apără loialitatea, gîndesc onest. Ei sunt cu adevărat puternici! Pe noi ne dezumanizează viața: cu fiecare experiență de viață prin care trecem nu devenim mai puternici, mai duri, mai de neatins, neclintit, neimpresionat, ci ele doar ne mai răpesc câte un pic din acel ceva, pur, pe care-l au copiii.

Din amăgire în amăgire, un copil poate fi păcălit de mămica lui că nu i se va întampla nimic, că nu doare, că  mama e acolo. Însă, în momentul critic, mama poate fi pusă în situația de a participa chiar la acel act de care copilul se teme teribil. Știți cum își privește copilul mama în acel moment? Nu știu dacă durerea fizică îi provoacă atâtea lacrimi cîte durerea pe care i-o provoacă trădarea pe care o simte. Se uită la mama lui ca un om mare care este trădat și vândut de către cel mai bun prieten al său. “Dar mama, cea în care am încredere deplină,  zicea că e aici ca să mă apere și, defapt … ” probabil că gîndește micuțul… Iar adulții asistă pasiv, cu o calmitate aproape perfectă (uneori cerută de etica profesională, de meserie). Târziu, după aceea, ne dăm seama…

Noi nu suntem mai puternici cu experiențele de viață pe care le acumulăm, ci doar mai superficiali, învățăm să gîndim din ce în ce mai la suprafață, nimic să nu ne mai miște, nimic să nu ne mai impresioneze, nimic să nu ne mai facă.. vulnerabili, umani…  Suntem la fel de slabi ca un copil de doi anișori, dar din ce în ce mai superficiali cu fiecare experiență…

Poate că nu este așa, dar dacă totuși este? 

Dar, dacă totuși ESTE?

Anunțuri