Lucruri vs. Oameni

Se spune că prețuiești cu adevărat un lucru abia după ce îl pierzi. Dar după ce îl uiți? Dar o persoană? E destul de greu să rezolvi o singură ecuație cu atât de multe necunoscute.

Lucrurile au fost făcute pentru a fi folosite. Necesitatea lor este resimțită de fiecare dintre noi în fiecare zi. Și nu-i așa că este neplacut să ai nevoie de ceva și … să nu-l ai? Sau să-l ai, dar să constați că … s-a stricat? Abia atunci îți dai seama de adevarata lui valoare.

Se spune că, în zilele noastre, nu mai comercializăm lucruri, ci nevoi și tind să cred că așa este: ce valoare ar avea un stilou în ochii unui neînvățat sau ce valoare ar avea un cui în ochii unei distinse domnișoare? Incomparabile cu valorile acestor lucuri în ochii potriviți: un geniu creator ar oferi oricât pentru încă un stilou – acel stilou care l-ar ajuta să-și termine opera, iar un constructor ar da oricât pentru încă un cui – acel cui care l-ar ajuta să asigure confortul sau siguranța multor vieți.

Nu este așa că este deosebit de neplăcut ca un lucru extrem de folositor să se strice și să-l pierzi? Când te-ai obișnuit să-l folosești și, deodată, să nu-l mai ai? Este… Dar, până la urmă, ai să-i uiți necesitatea…

De multe ori, oamenii sunt tratați ca niște lucruri. Ne obișnuim să-i folosim pentru binele nostru și apoi într-o zi … inevitabil… îi pierdem. Așa este firesc, pentru că oamenii nu au fost făcuți pentru a fi folosiți ci iubiți. Unii spun că și aceasta este o nevoie (din păcate, comercializată uneori), însă dacă într-adevăr este, ar trebui sa fie una reciprocă, nu? Există conceptul “Dau, ca să primesc”; lucrurile nu vor merge niciodată bine, iar oamenii nu vor înceta să fie folosiți până când nu vom ajunge la conceptul “Primesc pentru a oferi”!

Presupunând că am ajuns la această performanță , se ridică întrebarea: prețuiești un om abia când îl pierzi? Da, îl prețuiești abia atunci când iți dai seama cine ești fără el. Când nu-l ai, dar ai atâta nevoie de el, când îl ai, dar nu-ți dai seama cât depinzi de el, când l-ai avut și nu ai știut câtă valoare are… E greu să te obișnuiești să iubești un om și deodată să nu mai fie… Dar până la urma ai să uiți…

Așa este firea umană… Când nu mai ai nevoie de un lucru (sau când găsești altul mai performant…) îl arunci sau îl așezi într-un colț și praful se pune pe el. Când nu mai iubești un om (sau găsești pe altcineva mai bun de iubit…) îl uiți sau îl arunci într-un colț al inimii și .. praful se pune pe ceea ce a fost odată… Dar când gadgeturile se strică… acel lucru pe care l-ai aruncat … îți dai seama cât de valoros era…  îl iei, îl ștergi de praf …

Păcat că nu pot spune același lucru și despre oameni … “Când cineva mai bun se dovedește a fi cineva mai rău… acela pe care îl iubeai odată… îți dai seama cât de valoros era…” Și atat…

Asta este diferența dintre lucruri și oameni… folosiți lucrurile… iubiți-i pe oameni… dar faceți-o sincer…

Medicina… dragostei

Mai dă-mi o fiolă cu dragoste
Să-mi vindec durerile sorții,
Să uit suferința ce este,
Să dreg rana săpată de alții.

Mai dă-mi o pastilă de noi
Și tratamente-ndelungi cu iubire.
Căci peste mine căzut-au doar ploi
Și-s udă și tușesc amăgire.

Mi-i suflul greoi și gustul acriu,
M-apasă – nu pot să respir;
În suflet mă umple-un pustiu,
Mă doare și-l simt în delir.

Am nevoie de-o fiolă măcar
Din leacul acela ce știi
Să-l fabrici în inimă doar –
O fiolă cu zâmbet și bucurii.

O fiolă din aceea ce tu
O amesteci c-o parte din tine
Și-o dai ca darul acela ce nu
Îl poate primi orișicine.

Mai dă-mi o fiolă de gînduri alese
Să-mi vindec slăbiciunile firii.
Nu-mi pasă de reacții adverse,
Vreau doar … pastila iubirii.